Ipotesti-Suceava-Bucovina

Tişăuţi


Cartea de Oaspeti

Asezat de-a lungul Sucevei, are 848 de locuitori (Recensamântul din 2002)

Scurt Istoric

 

În 10 aprilie 1430, Alexandru cel Bun întărea lui Vlad Aldiş, printre alte sate, „şi ocolul Tisăceşti, unde au fost Toader Negruţ, Tisăceştii fiind, conform DRH (vol. I., p. 145), Tişăuţii.

În 15 decembrie 1724, Negoiţă Ciudin s-a văzut nevoit să vândă satul Tişăuţi lui Iordachi Cantacuzino, care avea să-l dăruiască, în 1736, fiicei sale, Safta, jupâneasa lui Constantin Cantacuzino Măgurianul, Safta fiind viitoarea mamă a lui Ienacachi Cantacuzino.

Recensământul lui Rumeanţev[1]
, din 1772-1773, înregistrează la Teşăuţi, în Ocolul Mijlocului, fără alte precizări, „44 – toată suma caselor”, însemnând 10 slugi ale stolnicului Ianachi CANTA, 2 popi, 2 ţigani, 7 femei sărace şi 23 birnici.

În 1774. Tişăuţii aveau 31 familii (3 popi, 24 ţărani, în 1775), iar în 1784, 33 familii.

În 7 iulie 1784, în cadrul unor schimburi de moşii, Tişăuţii lui Iordachi Cantacuzino trec în proprietatea Mitropoliei Sucevei.
 

Biserica din Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril din Tişăuţi a fost ctitorită, în 1735, de Dinu CANTACUZINO. În 1843, biserica trecuse sub patronaj împărătesc, avea 502 enoriaşi, iar postul de preot era vacant. În 1876, păstorul celor 686 suflete era preotul cooperator Georgie GEORGIAN. În 1907, preot cooperator era Eugen SÂRBUL, născut în 1860, preot din 1886, cantor fiind, din 1903, Vasile NICA, născut în 1884.
 

Din 1887, funcţiona la Tişăuţi o şcoală cu 3 clase[2].
 

În 1890, comuna Tişăuţi avea 800 locuitori, primar fiind Vasile Sârghie. Învăţători erau Gavriil Mleşniţă şi Ludvica Crulicovsca, paroh fiind E. Sârbul, iar cantor bisericesc – Teodor Nica.

(1), (2) Povestea asezarilor bucovinene de Ion Dragusanul.

„Corul bisericii din Tişăuţi”

„Zelosul învăţător superior Gavriil Mleşniţă împreună cu d-na sa soţiă, cu copila domniilor sale d-şoara Silvia şi cu învăţătoarele d-şoarele Ludovica Crulicovsca şi Hening, au format cu eserciţii şi trudă neobosită un chor de patru voci şi esecută cântările bisericeşti la săvârşirea serviciului divin, prin părintele Sârbul, în biserica din Tişăuţi...Cei ce au avut urechi în sânta biserică au audit melodiile şi acordurile cele frumoase, până acum ne mai pomenite prin Tişăuţi. Se poate o podoabă mai frumoasă a serviciului divin?”.

Ziarul "Patria”, Anul II, nr. 119, Cernăuţi, Mercuri în 15/27 Aprilie 1898.


Corul mixt din Tisauti în 1898
 

În 1903, cu ocazia unei colecte pentru Internatul român de băieţi ort. din Siret, organizată se parohul Eugenie SÂRBU, sunt menţionaţi pe listele de subscripţie următorii locuitori ai localităţii Tişăuţi: Petre BOROSA, învăţătorul George MLEŞNIŢĂ şi directorul şcolar George COSMOVICI

La Tişăuţi s-au născut poetul, autorul unei gramatici, teologul şi mitropolitul Teoctist BLAJEVICI (23 februarie 1807), poetul şi publicistul Ion PARANICI (26 martie 1937) şi regretatul grafician Vasile SOCOLIUC (7 august 1937).

 


Caminul cultural

 


Monumentul eroilor celor doua razboaie mondiale

EROI DIN PRIMUL RAZBOI MONDIAL

- Brascan Mihail, Caldarus Leon, Curca P. Alex, Curca I. Zamfir,
Ghivnici A. Gheorghe, Nica P. Ioan, Nica T. Dumitru, Paranici P. George, Porfirean Toader, Socoliuc Lazar, Sidoriuc P. Ioan, Sidoriuc Pintilie, Trihub V Iordache, Zaharia I. George

EROI DIN  1941-45
- Andries G. Ifrim, Nica I. Samoila, Andries G. Stefan, Oloieru T. Petru, Bulgaru D. C-tin, Oghinciuc Mihai, Burescu D. Ambrozie, Pop. G. C-tin, Curca L. Orest, Curca I. Vasile, Curca A. Mircea, Pauliuc L. Vasile, Socoliuc G. Stefan, Socoliuc P. Ananie, Cremeriuc I. George, Cremeriuc I Nicolai, Socoliuc N. Nicolai, Ciuhan Mihai, Trihub G. Octavian, Franciuc D. Mihai, Franciuc I. Mihai, Ghivnici I. Stefan, Andries Ileana, Neamtu V. Vasile, Curca Veronica, Nica Stefan a Gh.


 


Scoala générala


Profesori si elevi 1964-65


Profesori


 


1965 Clasa 8-a Tisauti
 
Mai 1967, Scoala generala din Tisauti, Director Daschievici Vaspasian (al patrulea din stânga). Una din clasele a VIII -a, cu elevii din Tisauti, Ratus, Ipotesti si Lisaura





 

             
   

 

 
 
 

 

Fotografii trimise de Rodica Burescu :

Tisauti - zabranie

Colaci de Pomenire

Vedere generala spre lunca

Zestrea

Râul Suceava


 


anii 1960

Maria si Vasile Paranici
 

Actualizat pe 04-05-2017

Copyright © 2006-2014 Maritza Hreniuc. All Rights Reserved.